Dacă tot suntem aici, cred că trebuie sa acordăm puțină atenție și surorii ei (accesiunea) vitrege.
Încă nu am ajuns la convingerea ca dreptul de superficie nu este un drept real accesoriu.
Mi se pare ca ține de esența dreptului de proprietate asupra unei construcții(inclusiv prin prisma art. 480 C civ.), dreptul de a-l exercita nederanjat de vanzator(care ar putea sa aibă pretenții pentru lipsa de folosință).
Astfel, daca V, titular al unui drept de proprietate asupra unei construcții si al unui drept de superficie asupra terenului de sub aceasta, vinde imobilul(doar dreptul de proprietate asupra constructiei), fără a menționa nimic de dreptul de superficie, trebuie să se considere totusi, că, în conformitate cu art 480 C civ, nu putea să nu transmita si dreptul de folosinta asupra terenului. (daca e așa e o clauză nescrisă nulă :) care dispare (nulitatea partială).
De aici trag eu concluzi ca dreptul de superficie este un drept real accesoriu, care se transmite o dată cu dreptul de proprietate (dreptul principal aferent).
Daca ai VStoica Reale partea 1 arunca o privire la pag 533, lit D, unde se spune ca dreptul de servitute este un accesoriu al dreptului de proprietate asupra acestui fond. Ca urmare, dreptul de servitute urmeaza soarta dreptului de proprietate asupra fondului dominant, am incheiat citatul. Deci e drept accesoriu?
RăspundețiȘtergereCeea ce e funny, ca cu doua pagini mai inainte spune ca e drept principal :D dafuq?!, nu inteleg oricum care e miza discutiei?
Nu ma interesează denumirea (drept real accesoriu sau nu), doar vreau să stabilesc dacă dreptul de superficie se transmite o data cu drepul de proprietate asupra clădirii (fără a fi prevăzut expres în contractul de vînzare-cumpărare), ca să-ți răspund la ultima întrebare :).
RăspundețiȘtergereEu vorbeam despre dreptul de superficie dar și cel de servitute este asemănător acestuia și merită o discuție.
Conform art 577 C. civ. servituțile sunt de trei feluri: naturale, legale și convenționale.
Servituțiile legale și naturale se transmit o dată cu fondul dominant pentru că natuta și legile sunt opozabile erga omnes:)
Servitutea convențională care nu se transmite o data cu înstrăinarea fondului dominant.
El este accesoriu al acestuia în sensul că dacă dispare fondul dominant dispare și servitutea.(la fel se întâmplă și la dreptul de superficie).
E normal să nu se transmită, fiind un drept ce a luat ființă la dorința vânzătotului, care nu este în mod necesar pe placul cumpărătorului.
Însă dreptul de superficie mi se pare ca se aseamănă cu dreptul de servitute legală( cu referire la art.480 C civ ), drept urmare se transmite o dată cu dreptul real de proprietate, fără a fi menționat expres.