Esteticul nu este rupt de cognitiv. Întreaga experiență a cunoașterii umane arată că o anumită încredere în simplitatea ascunsă a lumii îi ghidează atât pe savant cât și pe artist- Solomon Marcus
Temeiul îmbogățirii fără justă cauză - art. 484 c. civil
Op cit p. 591
”În baza principiului general de echitate, că nimeni nu se poate îmbogăți în paguba altuia, fie chiar de rea credință, legiuitorul a prevăzut în art. 848 că proprietarul trebue a plăti posesorului semănătura, arătura și munca”
Dacă în actualul cod avem doar art. prezentat mai sus pentru a defini instituția îmbogățirii fără justă cauză, în noul cod avem o secțiune cu trimitere la altă secțiune.
RăspundețiȘtergereCred ca ar fi util să notăm diferențele între cele două reglementări (sau mai bine zis între o reglementare și doctrină+jurisprudență :)
Art 1.354 noul cod civil stabilește condițiile îmbogățirii fără justă cauză și folosește un termen nou ”cel care în mod neimputabil s-a îmbogățit”.
De aici înțeleg că cel îmbogățit nu trebuie sa fie de rea-credință (ex: să nu fi stat în pasivitate în timp ce altul muncea pămîntul”)
Dacă s-a îmbogățit în mod imputabil, cred că se aplică regulile răspunderii civile delictuale.
Răspunderea se desfășoară în aceleași limite (în măsura pierderii suferite de o parte dar nu mai mult ca îmbogațirea celui de-al doilea).
Restituirea nu este datorată decât în măsura în care subzistă la momentul sesizării instanței(la fel ca și acum).
Cel care s-a îmbogățit cu rea-credință este obligat la restituire în raport cu data îmbogățirii.- nu văd în ce condiții se aplică articolul ăsta (asta să fie problema noastră, să avem prea multe texte de lege, să nu uităm, codul asta o sa se aplice unor relații sociale ce momentan nu există și de aceea uneori nu găsim rostul unor texte)
art. 1.348 consacră caracterul subsidiar al acțiunii- ca și până acum.
imbogatit cu rea-credinta este echivalent cu " imputabil"
RăspundețiȘtergere